Caraş-Severin, Romania

Liviu Spătaru, primarul municipiului, a primit o hârtie de la autorităţile centrale de la Bucureşti în care i se solicită sprijinul în rezolvarea problemelor apărute în derularea investiţiei de reabilitare a Zonei industriale de pe Valea Ţerovei, existând riscul pierderii finanţării.

Concret, este vorba despre încetineala cu care se eliberează cele 6 ha ocupate de şlam şi existenţa pe amplasament a unei falii de rocă de care nu s-a ţinut cont la întocmirea proiectului, întrucît din studiul geotehnic nu a reieşit existenţa ei pe amplasament. Iar costurile de degajare suplimentează valoarea investiţiei.

„Dacă beneficiarii proiectului sunt de acord cu sporirea acestor costuri, acord pe care de altfel îl aşteptăm de mai bine de o lună, atunci ar fi nevoie de o reproiectare. Oricum situaţia e delicată. Ar fi păcat ca acest proiect să piardă finanţarea“ ne-a spus managerul proiectului, Adrian Faltinski.

Din 3 iunie, firma care transportă molozul de pe amplasamentul de pe Valea Ţerovei, angajată de TMK (şlamul fiind al combinatului siderurgic) nu îl mai poate depozita pe terenul din zona UCC, stabilit iniţial. Motivul: terenul a fost scos la licitaţie şi vândut de Primăria Reşiţa unui privat.

Legat de acest subiect, viceprimarul Dorinel Hotnogu ne-a spus: „Am dat mai multe avertizări TMK să ia şlamul de pe Valea Ţerovei. Le-am făcut rost si de alte terenuri pentru a-l depozita la km 2 şi 4. Nu e treaba mea dacă se pierde finanţarea parcului industrial, ci a celor de la investiţii. Terenul din zona UCC s-a vândut la un preţ foarte bun“.

„Voi anula licitaţia“

Primarul Liviu Spătaru susţine însă că problema nu e chiar aşa de simplă. Dânsul a precizat că: „Am cerut viceprimarului Hotnogu, care s-a ocupat de vânzarea terenului, să găsească urgent o soluţie de depozitare a şlamului, convenabilă pentru toată lumea. Altfel voi anula licitaţia de vânzare a terenului. Dăm banii înapoi celui care a cumpărat terenul, chiar dacă ne dă în judecată. Nu ar fi prima dată când eu aş strica jocurile altora.

Contactat telefonic, directorul TMK Reşiţa, Romulus Ioan, ne-a declarat: „ O să vă spun doar câteva lucruri, deşi sunt în concediu de odihnă. TMK nu a primit nici un teren pentru depozitarea şlamului, ca alternativă la cel vândut în zona UCC. Afirmaţiile unora sunt confuze şi cred că este doar o manipulare mizerabilă a unor persoane interesate să nu se facă nimic în Reşiţa… Ele se cunosc, păcat este că cei în drept nu-i iau la întrebări pe aceşti oameni. Şi spun acest lucru nu în calitate de director al combinatului siderurgic ci în calitate de simplu cetăţean al Reşiţei. În calitate de director, vă întreb eu: ce interese ar putea avea TMK să împiedice lucrările parcului industrial? Mai ales că toată lumea ar avea de câştigat de pe urma realizării acestui proiect.“

Marţi seara, la orele 20, primarul Liviu Spătaru ne-a spus: „Sub ameninţarea anulării licitaţiei, problema s-a rezolvat, în sensul că am oferit firmei care s-a angajat să care şlamul un teren alăturat celui vândut, în zona UCC, şi nu la Km 2 şi 4 acolo unde au vrut alţii să-i trimită. Azi vom încheia contractul. Reşiţenii vor avea parcul industrial pe care l-am promis.” Însă, riscul pierderii unei finanţări de zece milioane de euro mai există.

Jurnal de Caraş-Severin a ajutat, parţial, încă o dată la rezolvarea unei probleme importante pentru Reşiţa şi reşiţeni. Din păcate, mai sunt încă multe altele care aşteaptă o rezolvare…

Nina Curiţa