Caraş-Severin, Romania

În perioada 6-16 mai 2008, peste 6.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a din şcolile din judeţ vor susţine tezele cu subiect unic.

Prima teză cu subiect unic va fi susţinută marţi, 6 mai 2008, începând cu ora 12.00, de 62 de elevi aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Dintre aceştia, 14 elevi susţin teza la limba sârbă, iar 48 la limba germană. Subiectele la această probă sunt asigurate atât în limba maternă, cât şi în limba română.

În 9 mai, doar elevii de clasa a VIII-a vor susţine proba la alegere între Istoria Românilor şi Geografia României. În 13 mai 2008, atât elevii de clasa a VII-a, cât şi cei din clasa a VIII-a vor susţine teza cu subiect unic la Limba şi literatura română, iar în 16 mai teza la Matematică.

Tezele se susţin în unităţile de învăţământ unde învaţă elevii, arondate la 18 centre de comunicare cu atribuţii specifice în preluarea electronică şi transmiterea subiectelor, în condiţii de maximă securitate.

Nina Curiţa

[email protected]