Ne place să vorbim despre civilizaţie, despre standarde înalte, europene, însă câţi dintre noi punem şi în practică ceea ce, cu vehemenţă, pretindem celor din jur? Un exemplu care ar trebui să ne pună pe gânduri: felul în care se face depozitarea resturilor rămase în urma lucrărilor din construcţii.
Fie că se amenajează, fie că se reamenajează un imobil, în urmă rămân cantităţi însemnate de moloz şi alte deşeuri. În mod normal, acestea trebuie să ia drumul haldinei de gunoi. În mod normal, dar în realitate lucrurile nu stau chiar aşa.
Poate că cel mai simplu ar fi ca beneficiarul lucrării să ia legătura cu societatea locală de salubritate, pentru a-i asigura, contra cost bineînţeles, transportul şi depozitarea gunoaielor. Nimeni nu face acest pas şi, chiar dacă l-ar face, tot n-ar rezolva mare lucru: cei de la Transal Urbis nu dispun de utilaje pentru această activitate.
Chiar şi ei închiriază de la alţii unele dintre echipamente. Aşa că cetăţeanul trebuie să caute în altă parte. Şi, cu puţin noroc, găseşte, dar preţul nu este tocmai mic. Pentru un autoîncărcător frontal (volă) şi un camion se plătesc sute de lei pe oră. În fine, cheltuielile nu se opresc aici: ajunşi la haldină, cetăţenii care vor să facă totul aşa cum trebuie mai au de scos bani din buzunar: metrul cub de gunoi depozitat costă aproape 12 lei.
Aşa că, dacă se adună câteva maşini cu deşeuri, se plătesc alte sute de lei. Mai adăugaţi plata oamenilor care încarcă şi descarcă maşinile şi veţi ajunge la concluzia că a fi civilizat este un „moft“ costisitor.
Aşa că nu-i de mirare că prin toate locurile mai ferite de ochii indiscreţilor se găsesc grămezi de gunoaie, pe care în cele din urmă tot cei de la salubritate le încarcă şi le depozitează.
Iulius Pîrvu