Caraş-Severin, Romania

În sensul că s-a întors la Moto Club Pascotă Racing Team Giroc, clubul tatălui său. Pentru că este şi „cetăţean de onoare“ al comunei Giroc. Iar primarul localităţii, Iosif Ionel Toma s-a arătat deosebit de bucuros să-l susţină, pentru a aduce noi titluri naţionale.

Reamintim, Ionel Pascotă, care este maestru al sportului din 2004, în cei cinci ani de colaborare cu C.S. U.C.M.R. a obţinut 14 de titluri, la competiţiile interne şi internaţionale la care a participat.

„Ţinând cont că în sezonul 2009 am concurat sub licenţă austriacă, mă bucură faptul că revenirea mea în viaţa sportivă românească a fost apreciată şi primită cu braţele deschise de către Federaţia Română de Motociclism“, a precizat fostul pilot reşiţean.

În loc de concluzie, Ionel Pascotă, considerat unul dintre cei mai buni motociclişti ai României, din ultimii ani, provenind şi dintr-o familie cu tradiţie în sportul cu motor pe două roţi, s-a întors acasă, redevenind timişean.

Marius Moraru