De parcă nu era suficientă criza economică, ruşii pun şi ei acum gaz pe foc. Sau, mai bine zis, NU pun.
După ameninţările abia camuflate în spatele cuvintelor sec-politicoase de la Summit-ul NATO de la Bucureşti, Putin a trecut la lucru cu eficienţa unui adevărat om şcolit în piaţa Lubianka (sediul fostului KGB).
După ce a „pacificat“ Georgia anul trecut, asigurându-şi flancul sudic, Rusia îşi îndreaptă acum atenţia către „rebelul“ de la Kiev.
Ca şi Saakaşvili, Iuşcenko a păcătuit printr-o apropiere faţă de Vest. Kremlinul, şi aşa agitat datorită posibilului scut antirachetă, de existenţa bazelor SUA din vecinătate şi de „evadarea“ Ţărilor Baltice şi a Poloniei, nu poate accepta transformarea Mării Negre într-un lac NATO.
Ca un bun jucător de poker, Putin este pe punctul de a dezvălui cacealmaua UE-NATO – în ciuda promisiunilor şi a intenţiilor frumoase, nici una dintre aceste alianţe nu au putut face nimic concret pentru Georgia şi e puţin probabil să o facă pentru Ucraina.
Degeaba se încruntă acum cei de la Bruxelles; vor fi obligaţi să devină mieluşei şi să meargă cu basca în mâini în faţa tronului ţarist, altfel e posibil să se încălzească la bec următoarele luni.
Cât despre aliaţii de peste ocean, aceştia sunt mult prea ocupaţi să-şi asigure propriile resurse energetice în Orientul Mijlociu pentru a ne mai purta de grijă. În plus, una e să te iei de arabii cu vesta de dinamită şi cu totul altceva e să pui piciorul în prag unei ţări cu suficiente arme nucleare pentru câteva războaie mondiale.
Până atunci, Putin nu dă semne că ar dori să se oprească la Ucraina. România a primit propunerea de a se alătura proiectului South Stream, în detrimentul gazoductului Nabucco, agreat de UE, care ar fi asigurat o oarecare independenţă energetică a Uniunii faţă de Rusia.
O cedare a noastră ar fi poate lovitura finală pentru Ucraina. Totuşi, spre diferenţă de unele state europene, noi ne descurcăm oarecum din resursele proprii, de unde şi forma de „propunere“ a cererii venite de la Kremlin.
Pe de altă parte, s-ar putea ca tot noi să fim cei dezavantajaţi – resursele din zona Insulei Şerpilor ar permite un spaţiu de manevră Ucrainei. Deci, ar fi în interesul UE ca, prin atribuirea acestor zăcăminte, Kievul să poată fi păstrat pe orbita europeană.
Însă, oare ce s-ar întâmpla dacă România şi Ucraina ar exploata împreună, ca doi buni vecini, aceste resurse şi l-ar „încălzi“ astfel puţin pe ţarul de la Kremlin?
Nina Curiţa