Caraş-Severin, Romania

Subiectele supuse dezbaterii în cadrul şedinţei extraordinare a parlamentului local al municipiului de pe Bârzava ar fi lăsat un gust amar oricărui reşiţean. De la… pe cine trimitem în excursie în Caen, până la câţi litri de combustibil trebuie să-şi rupă reşiţenii din puşculiţa comună, pentru ca unii directoraşi să se poată plimba cu BMW-uri şi Mercedesuri, toate au fost subiecte de real interes, care trebuiau discutate în regim de urgenţă.

Ce-i drept, proiectele cu pricina au şi trecut. Primul pentru că deplasarea în Caen trebuie făcută în perioada 17-20 septembrie, Reşiţa urmând să fie reprezentată acolo de patru consilieri locali: Lenuţa Ciurel, Viorel Blajovan (propuşi de Gheorghe Anderca), Ioan Benga (propus de Florian Onete) şi Daniel Csoke (propus de Ioan Benga). Din ce motive a trecut al doilea nu mai ştiu nici consilierii. Un lucru e cert: trebuia să treacă. De ce? Pentru că asta e atmosfera în Consiliul local.

„Nu-l retrag, spune Viorel Blajovan despre unul dintre cele mai controversate proiecte ale şedinţei, legat de parcări. Am să-l introduc pe ordinea de zi şi la şedinţele următoare!“. Că, doar, doar, va trece.

Dacă ar fi să comparăm actuala componenţă a Consiliului local cu cea din legislaturile precedente, schimbarea este evidentă. Nu mai avem de-a face cu grupuri compacte care, mânate de interese de partid, resping sau aprobă, fără cârteală, orice hotărâre. Acum trec cam toate în unanimitate. Votul curge, cu mici excepţii, pe bandă rulantă, din rândurile aleşilor locali făcându-se remarcate doar două, trei glasuri. Şi, totuşi, ascultând argumentele unuia dintre consilieri, am putea spune că mai are mult până la maturitate…

Dacă până spre finalul şedinţei lucrurile au fost destul de calme, toate proiectele trecând cu brio, unul singur fiind retras, cea de-a doisprezecea şi cea de-a treisprezecea propunere a scos consilierii din starea de apatie.

Subiectul? Pregătirea documentelor necesare pentru concesionarea, prin licitaţie publică, a activităţii de administrare a parcărilor publice cu plată ale Reşiţei, precum şi concesionarea, tot prin licitaţie publică, pe o durată de zece ani, a activităţii de blocare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor din municipiu, ambele iniţiate de Viorel Blajovan.

Potrivit consilierului Florian Onete, respectivele activităţi nu pot fi concesionate decât în momentul în care sunt înfiinţate servicii specializate. În plus, blocarea sau ridicarea autovehiculelor reprezintă sancţiuni, care nu ar prea putea fi concesionate. O altă problemă, în viziunea consilierului, o constituie parcările: „După Timofte avem 10.000 de parcări, din care identificate pe teren – 7.205“.

În schimb, în proiectul iniţiat de Viorel Blajovan, parcările gravitează în jurul cifrei de 5.000. Blajovan a precizat că astfel de concesionări au fost benefice tuturor oraşelor mari din ţară, vorbind chiar despre realizările societăţilor care activează de mai multă vreme în domeniu. Totuşi, proiectele au primit amendamente, au fost supuse votului. „Au picat“, „ba au trecut“, sau iar… „au picat“ după cum exclama Dorinel Hotnogu

 Cerându-i-se lămuriri, după ce a dat de câteva ori din colţ în colţ, legat de numărul voturilor necesare pentru ca proiectele să treacă, secretarul Lucian Bucur ne-a lămurit definitiv: „Au picat!“. Probabil că, aşa cum a promis, Blajovan nu se va lăsa cu una cu două, şi le va servi colegilor, şi la şedinţa următoare, aceleaşi proiecte…

Antoniu Mocanu