Începutul partidei de duminică, din Sala Polivalentă, a aparţinut oaspeţilor, care au condus şi cu patru goluri.
Căpitanul, anihilat
A fost nevoie de intervenţia „principalului“ Aihan Omer, care, în minutul 7, l-a scorul de 1-4, i-a „scuturat“ puţin pe elevii săi. Astfel, încet-încet, dar totuşi destul de greu, handbaliştii reşiţeni au început să recupereze din diferenţă şi să menţină un anumit echilibru: 2-5 (min. 10), 4-5 (min. 12), 8-9 (min. 21). De reţinut că, patru, din primele cinci goluri, au fost înscrise de Sandu Iacob, căpitanul formaţiei vizitatoare şi al echipei naţionale a României.
A urmat minutul 22, când gazdele au reuşit, pentru prima dată, să egaleze, pe tabela de marcaj, la 9-9. Însă, în minutul 25, băcăuanii s-au dus la 12-9, apoi la 13-10 (min. 27), intrând la vestiare cu un avantaj minim, 14-13.
La revenirea de la cabine, localnicii, încurajaţi de acelaşi public entuziast, chiar dacă nu a fost foarte numeros (circa 1.000 de spectatori), au preluat tot mai mult iniţiativa, deci şi conducerea pe tabela de marcaj, 15-14 (min. 33). Iar echilibrul s-a rupt definitiv cu zece minute înainte de final, 27-22. O diferenţă de cinci goluri, care, în minutul 57 a ajuns la şapte goluri. În cele din urmă a fost 34-28. Care a însemnat o victorie meritată, dar şi un agreabil spectacol sportiv.
U.C.M.R.: Damjanovic, Ionescu – Irimescu (13 goluri), Petrea (6), Butulija (4), Pârvan (4), Rohozneanu (2), Fenici (2), Ciubotariu (2), Tucanu (1), Cuciula, Pârâianu, Pancu, Grozăvescu.
Marius Moraru