Caraş-Severin, Romania

Pâinea noastră cea de toate zilele, un aliment din ce în ce mai contrafăcut, mai nesănătos, mai plin de E-uri şi mai înnegrit cu tot felul de substanţe care ne intoxică organismul, a făcut, în judeţ, obiectul unor controale din partea poliţiştilor cărăşeni şi a Gărzii Financiare. Verificările, efectuate în 3 septembrie, au vizat transportul produselor de panificaţie, în câteva cazuri fiind depistate persoane care călcau strâmb în privinţa respectării legislaţiei.

Astfel, a fost prins Ovidiu Ioan N., din comuna Boşorod, judeţul Hunedoara, care conducea un microbuz în care transporta în vederea comercializării, 645 de franzele fără documente de provenienţă. Comisarii Gărzii Financiare au sancţionat contravenţional societatea comercială, administrată de Nicolae A., de 50 de ani, cu suma de 3.000 de lei, confiscarea mărfii, în valoare de 580 de lei, precum şi a mijlocului de transport, valorând 23.000 de euro.

În aceeaşi zi, a fost prins şi Costel Ionuţ T., din comuna Obreja, în timp ce transporta în vederea comercializării, 270 de franzele fără documente de provenienţă. Şi în acest caz a fost dispusă sancţionarea contravenţională a societăţii, administrată de Florin G., de 31 de ani, cu suma de 3.000 de lei, confiscarea mărfii, în valoare de 300 de lei, şi a mijlocului de transport, valorând 8.000 de euro.

De asemenea, în urma verificării efectuate la o societate comercială cu profil de panificaţie din Obreja, administrată de Mihai P., de 42 de ani, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus confiscarea a 1.150 kg de făină albă, în valoare de 1.173 de lei, pentru care nu existau documente de provenienţă, şi aplicarea a două amenzi contravenţionale, una de 6.000 de lei, iar alta de 3.000 de lei (ultima aplicată de comisarii Gărzii Financiare).

Antoniu Mocanu
[email protected]