Caraş-Severin, Romania

Ultima şedinţă a micului parlament bocşean arată că administraţia publică se poate gândi şi la altceva decât la bălăcăreli politice. La propunerea bibliotecii din localitate, asumată de edilul localităţii, Consiliul local a aprobat, în unanimitate, acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru trei personalităţi bocşene: prof. dr. muzicolog Constantin T. Stan şi, post mortem, prof. Eugen Stan şi Aurelia Fătu-Răduţu. „Sincer, mă încearcă un straniu sentiment de mândrie, am impresia ca am implinit ceva ce trebuia demult implinit“, a declarat Gabriela Şerban, directorul Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea“ din Bocşa.

Prof. Eugen Stan, născut la Bocşa într-o familie de intelectuali, a devenit un bun profesor de muzică şi un talentat publicist. Dragostea pentru localitatea natală şi pasiunea pentru istoria locală l-a determinat să cerceteze şi să scrie despre valorile culturii bocşene. Fratele acestuia, Constantin T. Stan, a urmat cursurile Conservatorului din capitală şi care este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, doctor în muzică, autorul mai multor volume, studii şi articole, actualmente profesor de pian la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu“ din Lugoj şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, care participă activ la viaţa culturală a Bocşei.

Artista emerită Aurelia Fătu-Răduţu, născută în Bocşa Vasiova, a fost una dintre cele mai mari soliste de muzică populară din Banat şi din ţară. Absolventă a Conservatorului din Bucureşti, s-a făcut remarcată atunci când a devenit solistă la ansamblul „Ciocârlia“ din capitală.

Antoniu Mocanu
[email protected]