A căzut cortina peste cea de-a XII-a ediţie a Campionatelor Mondiale de atletism desfăşurate în acest an la Berlin (Germania). A fost o ediţie care va rămâne cu siguranţă în istorie, prin cele trei recorduri ale lumii stabilite de către jamaicanul zburător, Usain Bolt (9,58 – 100 m; 19,19 – 200 m) şi de Anita Vlodarczyk (77,96 m la aruncarea ciocanului), dar şi prin numărul mare de juniori aruncaţi în focul marii performanţe.
România, prezentă la Berlin cu o delegaţie compusă din 17 atlete, şi-a realizat obiectivul fixat iniţial, adică o medalie, medalie obţinută de Nicoleta Grasu la disc, dar şi trei prezenţe în finale: Monica Stoian (locul patru la suliţă), Cristina Bujin (poziţia a şaptea la triplusalt) şi Angela Moroşanu, sosită a opta la 400 m garduri.
La aceste Campionate Mondiale, din delegaţia României a făcut parte şi Octavian Măzăran, membru în Biroul Federal al Federaţiei de specialitate.
Din Berlin, Octavian Măzăran a avut posibilitatea să observe fiecare atletă româncă care a intrat în concurs. Iar la revenirea în ţară, impresiile sale au fost deosebite: „Tot ce pot spune este că am avut posibilitatea să văd cei mai buni atleţi ai lumii. Am văzut sportivi plângând de bucurie sau alţii dezamăgiţi de propriile rezultate. Iar atletismul românesc nu este unul slab, asta chiar dacă din afară mulţi spun că o singură medalie nu este de ajuns. Dar este o medalie meritată, la care s-a muncit mult. Felicit întreaga delegaţie a ţării care a reprezentat România la acest concurs“.
Camelia Giuca
[email protected]