Ceea ce speram să se întâmple, adică o minune, nu s-a mai realizat. În Valea Domanului a rămas aceeaşi atmosferă. De haos şi incertitudine. Fără ca nimeni să intervină concret.
Deşi au fost mai multe încercări de resuscitare. În condiţiile în care speranţele erau legate de revenirea vâlceanului Dan Leasă, care a investit nişte bani în F.C.M.R., dar care, până ieri, nu a mai ajuns la Reşiţa.
Astfel stând lucrurile, meciul amical cu Voinţa Lupac, programat sâmbătă, 9 august a.c., nu s-a mai disputat, oficialii clubului lăsându-i liberi pe jucători, până astăzi, din mai multe motive.
„Am discutat cu antrenorii şi cu băieţii şi am decis să ne întâlnim luni, 11 august a.c., la ora 18, la stadion, ne-a declarat Cristian Bobar, directorul sportiv al clubului reşiţean. Deşi vor să plece toţi, i-am rugat să mai aibă puţină răbdare. De la Dan Leasă nu mai avem nici o veste, dar domnul primar Mihai Stepanescu ne-a rugat să mai rezistăm.“
Pagină tristă
Cu alte cuvinte, F.C.M.R. are mari şanse să intre în istorie. Cu o pagină tristă. Fiindcă este foarte aproape de … desfiinţare. Practic, pentru că teoretic ar mai fi şanse de salvare a „corabiei“.
Marius Moraru