Echipa de junioare a CS Universitatea Reşiţa, antrenată de prof. Cristian Busuioc a început de luni, antrenamentele în Sala de Sport a Liceului de Artă „Sabin Păutza“ din municipiu. Cele 17 fete cu care antrenorul va aborda sezonul competiţional al junioarelor III, sunt dornice de a deveni pe viitor asemenea marilor handbaliste, iar pentru asta, zi de zi se antrenează.
Asta chiar dacă sportivele de la Universitatea Reşiţa vor juca în acest sezon la o categorie de vârstă mai mare, obiectivul stabilit de antrenor pentru acest an este în primul rând obţinerea unor experienţe. Conform site-ului federaţiei de specialitate, campionatul junioarelor III este programat să înceapă în luna octombrie a acestui an, urmând să se desfăşoare sub forma a cinci turnee de casă, un turneu semifinal şi un turneu final.
„Pentru prima participare în campionat cu aceste fete ne propunem în primul rând formarea unei echipe de perspectivă, obţinerea unei experienţe care pe viitor să poată pune probleme altor echipe din seria noastră. Majoritatea fetelor sunt născute în anii 1997-1998, iar în campionatul junioarelor III vor participa echipe cu jucătoare născute în 1995-1996“, spunea Cristi Busuioc.
Cele 17 sportive care vor aborda acest sezon competiţional sunt: Ioţa, Voina, Pecoli, Tosu, Pîslă, Dumitrescu, Grosuţa, Dumitruc, Pîrcioagă, Burcea, Muţiu, Boeriu, Birţoiu şi Alexa.
Camelia Giuca
[email protected]