Un bărbat şi-a pierdut viaţa sub roţile unei semiremorci pe care o încărcase cu nisip. Indicentul s-a produs în 22 august, în jurul orei 19.30, la Apadia, în locul numit „Izgău“. Poliţiştii din comuna Brebu, ajunşi la faţa locului, au aflat că, în jurul orei 17.30, Adam T., de 61 de ani, din Reşiţa, a plecat cu tractorul proprietate personală, cu o semiremorcă, împreună cu Ion B., de 45 de ani, şi Ioan P., ambii din Apadia, pentru a încărca nisip din albia pârâului Izgău.
După încărcarea nisipului în remorcă cei trei au plecat spre localitatea Apadia, Ioan P. urcând în tractor alături de Adam T., care conducea tractorul, iar Ion B. s-a urcat în semiremorcă, pe nisip. După ce au parcurs circa 50 metri pe un drum agricol neamenajat, Ion B. s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa semiremorcii, care a trecut cu roata din dreapta peste acesta. La faţa locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei care a încercat să-l resusciteze, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Reşiţa, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, lui Adam T. i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.