Caraş-Severin, Romania


Stadionul ce poartă numele celui omagiat a
găzduit, timp de două zile, 13-14 august
a.c., întrecerile unui turneu de fotbal care a
reunit patru formaţii.


Patru echipe

Au onorat competiţia F.C. Timişoara (antrenor
Cristian Contescu), C.S.Ş.-Gloria Reşiţa
(Ion Copăceanu şi Silviu Izvernar), Arsenal
Reşiţa (Constantin Balaci) şi F.C.
Şcolar Reşiţa (Carol Gurgu).

În prima zi, vineri, după-amiază,
după ce preotul Aurel Bendariu a oficiat o
slujbă de pomenire şi una de sfinţire a
stadionului, au fost programate meciurile: F.C.
Timişoara – Arsenal Reşiţa 6-2
şi F.C.Ş.R – C.S.Ş.-Gloria 2-1.
Astfel, a doua zi dimineaţă, finala mică
şi-au disputat-o Arsenal şi
C.S.Ş.-Gloria, scor 6-3, după executarea
loviturilor de la 11 metri, fiindcă la finalul
timpului regulamentar de joc a fost 2-2. Iar în
finala mare s-au întâlnit F.C. Şcolar
Reşiţa şi F.C. Timişoara, care au
oferit un frumos spectacol sportiv. Trofeul omagial a
revenit formaţiei din Valea Domanului, care s-a
impus cu scorul de 3-1 (2-1), prin golurile
înscrise de Bogdan Mărcuţ (2) şi
Ionuţ Lazăr, pentru timişoreni
punctând Mucsi.


Festivitate

În cadrul festivităţii de premiere,
onorată de prof. Liliana Dacica, directorul
Direcţiei pentru Sport a Judeţului
Caraş-Severin, toate cele patru echipe au primit
diplome, tricouri şi câte o minge de fotbal,
iar ocupantelor primelor trei locuri li s-au oferit
şi cupe omagiale. Premii speciale: Gabriel Tcaciuc
(Timişoara), cel mai bun portar; Iulian
Vântură (Timişoara) şi Bogdan
Mărcuţ (F.C.Ş.R.), golgheteri, cu
câte două reuşite; Ionuţ
Lazăr (F.C.Ş.R.), cel mai tehnic
jucător.


 


Marius Moraru

[email protected]