Un copil de şapte ani a luat şi a condus un
motociclu, fără ştirea
părinţilor, provocând un accident,
victima fiind un alt micuţ, de doar doi ani
şi nouă luni. Incidentul a ieşit la
iveală în 12 august, în jurul orei
8.30, când poliţiştii
caransebeşeni au fost anunţaţi despre
faptul că la secţia Pediatrie a Spitalului
Municipal a fost internat cu o zi înainte
micuţul de doar doi ani, care a fost victima unui
accident rutier produs în data de 10 august,
în Ilova, Slatina Timiş.
În urma verificărilor efectuate, s-a
stabilit faptul că Ovidiu I., de 7 ani, din
Caransebeş, care era la bunici în Ilova, a
luat şi a condus pe drumul comunal, fără
ştirea tatălui său, un motociclu.
La colţul unei intersecţii, din cauza lipsei
de experienţă, l-a lovit pe micuţul
I.Z., care a căzut pe partea carosabilă
şi s-a lovit uşor la cap, fără a
prezenta leziuni şi fără a acuza dureri.
A doua zi, fără să anunţe
poliţia, tatăl copilului lovit s-a
hotărât să-l ducă la spital, unde
i-a fost pus diagnosticul de „traumatism
cranio-cerebral închis, fără
leziuni“. Micuţul a rămas internat sub
supraveghere medicală.
Antoniu Mocanu
[email protected]