Caraş-Severin, Romania

Doi dintre ei au fost prinşi în zona căminelor de nefamilişti din municipiu. Este vorba despre Valentin R., de 25 de ani, şi Laurenţiu D., de 26 de ani, ambii din Reşiţa, fără ocupaţie şi cu antecedente penale.

În decembrie 2008 şi ianuarie 2009, aceştia, împreună cu Ştefan K., de 23 ani, din municipiu, tot cu antecedente penale, au furat, din sălaşe, locuinţe şi unităţi comerciale din Reşiţa, trei drujbe, mai multe scule electrice de tâmplărie, un filtru de cafea profesional, un calculator, un monitor cu cristale lichide, trei telefoane mobile, mai multe unelte de pescuit şi opt anvelope, valorând 15.000 lei, din care s-a recuperat cam 80%.

Faţă de Valentin R. şi Laurenţiu D. s-a început urmărirea penală pentru cele şapte furturi calificate, care iniţial figurau cu autori necunoscuţi, ambii fiind reţinuţi, în 28 ianuarie, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în 29 ianuarie au fost prezentaţi, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care a considerat că măsura nu se impune.

Antoniu Mocanu

[email protected]