Patru componente ale Secţiei de Gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Şcolar din municipiul de pe Bârzava au participat, zilele trecute, la Campionatul Naţional de junioare şi senioare de la Bucureşti.
La categoria a II-a, C.S.S. Reşiţa a fost reprezentat de o echipă formată din Bianca Sasu, Raluca Ungureanu şi Diana Văleanu, toate pregătite de către profesoara Luminiţa Laţcu. Reşiţencele s-au clasat pe locul al V-lea la echipe, iar la individual cele mai bune rezultate le-a avut Diana Văleanu, componentă a lotului naţional de junioare, care s-a situat pe locul al III- lea la individual compus, calificându-se astfel la Cupa României, programată în 9-10 noiembrie, la Bucureşti.
De asemenea, Diana Văleanu a obţinut şi locul al III-lea la coardă, cerc şi măciuci, şi locul al V-lea la minge. „Poate surprind aceste clasări pe locul al III-lea, ştiut fiind faptul că Diana Văleanu ne-a obişnuit cu prezenţe pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Însă sportiva noastră se află în primul an la categoria a II-a, concurând alături de sportive în ultimul an de juniorat, deci mai mari ca vârstă decât ea“, a spus profesoara Luminiţa Laţcu.
La concursul de la Bucureşti a mai participat, la categoria a III-a, şi Roberta Gale, sportivă antrenată de Dana Târba, care s-a aflat la Campionatul Naţional în calitate de arbitru.
Marian Cărăvan
[email protected]
