Subiectul antenelor GSM şi al efectelor lor asupra sănătăţii umane, care iniţial se credeau a proveni din lumea paranoicului, a început să afecteze şi viaţa reşedinţei de judeţ. Fie că vrem sau nu, telefonia mobilă face parte din viaţa fiecăruia, mai tot reşiţeanul – din grădiniţă până la pensie – având asupra lui cel puţin un telefon mobil.
Problema cocoţării antenelor pe tot felul de clădiri din zone foarte populate sau din preajma instituţiilor de interes public a fost dezbătută aprig şi în Consiliul Local reşiţean, şi asta nu pentru că ar fi existat disensiuni între aleşi, ci pentru că s-a constatat că hotărârile micului parlament al urbei nu prea se respectă.
Mai exact, deşi au primit o amânare de trei luni (1 ianuarie – 31 martie 2009), în care operatorii de telefonie mobilă ar fi trebuit să îşi mute antenele, nici astăzi, în octombrie, lucrurile nu au fost puse la punct.
„Am cerut o verificare în oraş vis-a-vis de amplasarea antenelor, spune Mihai Stepanescu, primarul municipiului. Situaţia nu este foarte bună. Multe dintre ele trebuie mutate sau demolate. Situaţia trebuie discutată cu Direcţia de Patrimoniu şi urmează să fie luate măsurile necesare“
Potrivit celor două hotărâri de consiliu vizând antenele şi echipamentele de telefonie mobilă, amplasarea acestora este interzisă în zonele cu densitate mare de construcţii, precum şi la o distanţă mai mică de 250 m faţă de spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, cămine, săli de sport, cinematografe, sedii ale administraţiei şi altor instituţii publice.
Conform unei situaţii prezentate de Margareta Opriş, arhitectul şef al oraşului, referitoare la antenele autorizate şi neautorizate, din 42 de astfel de dispozitive, pentru două nu a putut fi prezentată autorizaţia, una a fost desfiinţată, două nu există, iar la una nu au fost executate lucrările.
Din cele existente, şase au fost scoase de sub rigorile hotărârii consiliului, una este neautorizată dar respectă regulile de amplasament, iar alta, a cărei autorizaţie… nu a putut fi găsită, a trecut pe lângă aceste dispoziţii. Dintre cele 30 de antene şi echipamente autorizate, doar 18 respectă regulile de amplasare.
Antoniu Mocanu
[email protected]
