Caraş-Severin, Romania

În Campionatul Naţional de fotbal rezervat juniorilor A şi B evoluează şi două reprezentante ale judeţului Caraş-Severin, repartizate în Seria a VI-a.

Fotbal Club Şcolar Reşiţa şi Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş s-au înscris în această competiţie pentru a juca… fotbal. Chiar dacă este vorba despre juniori, trebuie să recunoaştem că unele meciuri sunt deosebit de spectaculoase, păcat că publicul nu vine şi la aceste întâlniri. Nu mai departe decât săptămâna trecută, la meciul de juniori B dintre FC Şcolar Reşiţa şi L.P.S. Bihor Oradea (5-2) s-au marcat goluri de generic, cum nu se văd nici la Liga a III-a, cel mai de sus eşalon în care este reprezentat fotbalul cărăşean.

După şase etape derulate din acest sezon, cel mai bine în clasament stau echipele de la FC Şcolar. Dacă juniorii A sunt pe locul 8, cu opt puncte, în schimb juniorii B au şanse reale de calificare în turneul semifinal, momentan aflându-se pe poziţia a IV-a, cu 20 de puncte. Să precizăm că, la nivel de juniori, se acordă patru puncte la victorie. Juniorii caransebeşeni se situează deocamdată în partea inferioară a ierarhiei.

Echipa de juniori A deţine lanterna roşie, în timp ce la juniori B, CSS Caransebeş ocupă locul al IX-lea, cu opt puncte. FC Şcolar şi C.S.S. Caransebeş se vor întâlni în 22 noiembrie, în Valea Domanului, în cadrul etapei a XIV-a.

Marian Cărăvan
[email protected]