Fie autorităţile sunt legate la ochi, fie se leagă singure… Spunem asta pentru că a fost nevoie ca UE să ne tragă de urechi şi să ne spună că la noi în ţară peste trei milioane de oameni muncesc la negru, oameni care, dacă ar munci legal şi şi-ar plăti impozitele, ar putea ajuta la ieşirea din criză.
„ITM Caraş-Severin, la fel ca toate inspectoratele de muncă din ţară, desfăşoară o amplă campanie împotriva muncii la negru. La nivelul judeţului nostru, populaţia activă este formată din 131.600 de oameni. Dintre aceştia, 62.683 muncesc legal şi 11.813 sunt şomeri. Sunt destul de mulţi plecaţi în străinătate, dar există posibilitatea ca diferenţa să fie alcătuită din persoane ce muncesc la negu“, a declarat pentru Jurnal CS, Ioan Jura, şeful ITM.
În primele luni ale anului 2009, inspectorii ITM au depistat doar 122 de persoane care munceau fără forme legale pe teritoriul judeţului, şi asta pentru că: „există anumite lacune în lege şi anume angajatorul are dreptul să nu înregistreze un angajat timp de 20 de zile, iar patronii speculează acest lucru“, după cum afirma Jura.
Deşi în fiecare săptămână inspectorii ITM Caraş-Severin verifică angajatorii pentru ca aceştia din urmă să nu „angajeze“ oameni la negru, situaţia este la nivel de fenomen în judeţ. Pentru fiecare persoană care munceşte fără forme legale angajatorul poate primi o amendă între 1.500-2.000 de lei.
„Lunar raportăm instituţiei căreia ne subordonăm rezultatele controalelor. Aproape în fiecare săptămână aplicăm amenzi pentru astfel de contravenţii, din păcate există două mari probleme care ne împiedică să punem, odată pentru totdeauna, capăt acestui fenomen. Mă refer la o lacună a Codului muncii şi la hotărârile luate de instanţe“, spunea inspectorul şef al ITM Caraş-Severin, Ioan Jura.
Prima problemă ar reprezenta-o faptul că legea permite patronilor să anunţe abia după 20 de zile că au un angajat nou, lucru ce este speculat îndeaproape de angajatori. Şi angajaţii intră în jocul patronilor pentru că la data şi ora controlului de la ITM spun că nu lucrează în acel loc decât de o zi sau două.
O altă mare problemă este că judecătorii din Caraş-Severin anulează, conform lui Jura, procesele-verbale, cosiderând că patronii nu reprezintă pericol social chiar dacă „urcă“ pe schelă oameni fără contract de muncă. Astfel de situaţii sunt foarte grave pentru că, un om aflat într-o astfel de situaţie riscă fie să îşi piardă capacitatea de muncă fără a putea beneficia de vreo pensie de invalididate şi cel mai grav, îşi riscă viaţa nefiind conştient că cei ce rămân în urmă nu vor putea beneficia de absolut nici un ajutor. Şi totuşi, sărăcia împinge zeci de mii de cărăşeni să muncească la negru.
Anca Preda
[email protected]
