Caraş-Severin, Romania

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea la producători, importatori, distribuitori şi detailişti a produselor pentru pescuit. Comisarii au verificat articole de pescuit (lansete, vergi, mulinete, cârlige, fire, plumbi şi momitoare, năluci, plute, nadă, mincioguri, saci, juvelnice), îmbrăcăminte şi încălţăminte specifice utilizate la pescuit (bocanci, cizme etc).

„Au fost verificaţi nouă operatori economici şi s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 12.000 de lei şi a fost aplicată măsura de oprire temporară de la comercializare a unor produse cu abateri de etichetare în valoare totală de 2.504 lei“, a spus Cristian Angyal, director coordonator adjunct al CJPC. Patru operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 12.000 de lei, pentru că expuneau la comercializare produse pentru pescuit a căror etichete nu erau traduse în limba română.

Anca Preda
[email protected]