Caraş-Severin, Romania

Poliţia Comunitară a municipiului de pe Timiş şi Sebeş a reuşit să încheie un contract de pază cu societatea Hidroelectrica, pentru protecţia obiectivelor de producţie energetică de pe Valea Bistrei şi Valea Timişului.

„Am preluat paza centralelor hidroelectrice de la Turnu Ruieni şi Măru, dar şi a barajelor de la Rusca Teregova, Râul Alb sau Băile Herculane. Poliţia Comunitară, prin poliţiştii şi dotarea pe care o are asigurată de către municipalitate, poate să asigure paza şi protecţia acestor obiective, de mare interes. Avem un efectiv de peste 100 de poliţişti şi ATV-uri pregătite de intervenţie, precum şi maşini de patrulare necesare“, ne-a spus comandorul Nicolae Popa, şeful Poliţiei Comunitare Caransebeş.

Tot comunitarii caransebeşeni asigură paza Administraţiei Financiare din Oţelul Roşu cât şi a instituţiilor de învăţământ din Caransebeş. Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii, Poliţia Comunitară intenţionează să se mute în clădirea fostei Policlinici CFR.

„Primăria Caransebeş, instituţia care ne coordonează, a primit de la Ministerul Transporturilor această clădire. Licitaţia a pentru desemnarea constructorului a avut deja loc, mai aşteptăm doar răspunsul oficial“, mai spunea Popa.

Cristian Franţ
[email protected]