Pentru aceasta iarnă, plafonul maxim acceptat pentru acordarea de ajutoare de încălzire s-a redus în cazul persoanelor ce folosesc gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Subvenţionarea se va face diferit, în funcţie de tipul de încălzire utilizat.
Pentru cei ce se încălzesc cu gaze naturale, limita venitului net mediu lunar pe membru de familie a fost redusă de la 615 lei, cât era până în prezent, la 425 de lei. Nu fac excepţie nici cei ce îşi încălzesc locuinţa cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri sau cei ce folosesc energia termică. Astfel, pentru sezonul 2009-2010 au fost eliminate trei niveluri de venit: între 426 şi 480 de lei, între 481 şi 540 de lei şi cel între 541 şi 615 lei.
Guvernanţii susţin că aceste reduceri sunt justificate prin faptul că, în condiţiile actuale determinate de criza economică şi de imposibilitatea susţinerii din bugetul de stat a tuturor formelor de protecţie socială, era necesară o evaluare a condiţiilor de eligibilitate cu scopul eficientizării sistemului şi restrângerii numărului de beneficiari ai prestaţiilor sociale, incluzându-i şi pe cei ai ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.
Un motiv simplu pentru ei, o lovitură grea pentru populaţia care va fi nevoită să plătească milioane bune în fiecare lună dacă nu vrea să dârdâie de frig! Conform informaţiilor furnizate de angajaţii Agenţiei de Prestaţii Sociale, în iarna trecută nu mai puţin de 65.240 de cărăşeni au solicitat şi obţinut sprijin din partea statului pentru a-şi plăti factura.
Cei mai mulţi s-au încălzit cu lemne, 43.589, şi cu siguranţă ei vor fi cei mai afectaţi în această iarnă, mai ales că banii reprezentând subvenţia pentru lemne se vor acorda lunar şi nu într-o singură tranşă cum a fost în 2008.
Anca Preda
