Micul parlament al municipiului de pe Bârzava a aprobat, recent, Programul local multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, în care, din nefericire, au rămas înscrise doar 19 imobile, dar care va fi actualizat, lunar, la solicitarea primarului. Iniţiativa susţine reabilitarea clădirilor prin izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi uşilor exterioare, inclusiv a celor care asigură accesul în bloc, cu tâmplărie performantă energetic, termoizolarea terasei şi a planşeului peste ultimul nivel şi a celui de peste subsol, în cazul clădirilor cu apartamente la parter, lucrări de intervenţie la instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru încălzirea spaţiilor comune, etc.
În baza OUG nr.18/2009, privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, „am anunţat aproximativ 537 de asociaţii de proprietari şi locatari, primind răspuns de la aproximativ 120, spune Mihai Stepanescu, primarul municipiului. Au rămas în competiţie 19 blocuri“. Urmează faza evaluării, a întocmirii studiilor de fazabilitate, iar ulterior execuţia lucrărilor.
Locatarii celor 19 blocuri – nouă blocuri din Lunca Bârzavei, cinci din zona centrală, trei din Lunca Pomostului şi două din Moroasa – vor beneficia de finanţarea proiectului de intervenţie din bugetul local, lucrările urmând să fie executate în proporţie de 50% din bugetul de stat, 30% din cel local şi din alte surse legal constituite, restul de 20% urmând să fie suportat din fondurile de reparaţii ale asociaţiilor de proprietari.
Antoniu Mocanu
[email protected]
