Este vorba despre tânărul Aurel N., de 29 de ani, din Reşiţa, infractor recidivist, despre care oamenii legii ştiau că este autorul a mai multor furturi, în majoritate de biciclete, comise pe raza municipiului Reşiţa şi a comunelor Lupac şi Grădinari. Cercetările au scos la iveală faptul că, în perioada iunie-septembrie, acesta a sustras şapte biciclete din Reşiţa şi una din Lupac, fiind şi autorul unui furt de păsări comis la Grădinari.
Prin acţiunile sale, tânărul a produs un prejudiciu care se ridică la suma de 3.200 de lei, din care s-a reuşit doar o recuperare parţială, şase dintre biciclete fiind restituite păgubiţilor. Oamenii legii continuă acum cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a tânărului, care este cercetat pentru furt calificat.