Clasată pe locul al V-lea, la finalul ediţiei 2008/2009 a Superligii de tenis de masă, echipa C.S. Ateneu şi-a definitivat, zilele trecute, lotul cu care va aborda noul sezon competiţional.
Doi bulgari
Şi, având în vedere obiectivele pentru perioada următoare, Nicolae Pîrvu, preşedintele executiv al clubului, a reuşit să achiziţioneze trei sportivi de talie internaţională. Aceasta şi în condiţiile în care au fost reziliate contractele, din diferite motive, cu Edmond Cârpaci (Cluj-Napoca), Teodor Simon, Andras Turoczy (ambii din Sf. Gheorghe) şi Dan Oancea (Bucureşti).
Astfel, Ateneu Reşiţa va aborda noua ediţie în componenţa: Kamberov Valentinov Radoslav, Tanchev Vladislav (ambii din Bulgaria, care au evoluat în Bundesliga, respectiv Superliga Italiei), Csaba Kun, care şi-a prelungit angajamentul, Laurenţiu Neacşu (Slatina), Nicolae Pîrvu şi Darius Blăiceanu. Din lotul lărgit al clubului reşiţean lipsesc trei dintre jucătorii care au contribuit la promovarea în Divizia B. Este vorba despre Nicuşor Franţ, Sorin Corbu şi Dumitru Stănescu. Aceştia au fost transferaţi la C.S. Oraviţa, împreună cu Ion Liciu (Timişoara), Mihail Creşneac (Reşiţa), cărora li se va alătura localnicul Eugen Codea, în vederea participării la barajul de promovare în Divizia B.
Revenind la C.S. Ateneu, Nicolae Pîrvu ne-a mai precizat: „În noul sezon ne-am propus să ne clasăm pe locurile I-III atât la finalul Superligii, cât şi în Cupa României“.
Să mai spunem că ediţia 2009 a Cupei României va avea loc la Reşiţa, în perioada 23-27 septembrie a.c., iar Superliga va debuta în luna octombrie a.c.
Marius moraru
[email protected]