Cu toţii trecem prin viaţă aşa cum
ne e dat să trecem. Nimic nu mai e ce-a fost
odată! Nici dragostea părintească nu mai
este sfântă, nici copii nu mai ştiu
să-i respecte pe cei ce, cu bune şi cu rele,
i-au crescut şi i-au ocrotit de ploi şi frig.
Mânat de o suferinţă profundă, de
durerea provocată de faptul că tocmai fiul
şi tatăl său au decis să îl
scoată afară din casă, Mihai
Nicolae, fost inginer
şef la o fabrică
din Caransebeş, a ajuns să
îşi dorească un singur lucru, să
moară… „Mergeam trist prin oraş,
aşa cum fac de 11 luni, am ajuns pe podul de
lângă Cinematograful
«Cultural» am vrut să mă
arunc în apă, să termin odată
şi pentru totdeauna socotelile cu această
viaţă crudă. Mi-am zis că
totuşi ar fi mai bine să ajung în
redacţiaJurnal
CS şi bine am făcut. Sper ca
măcar aşa fiul şi tatăl meu să
îmi audă strigătul mut al durerii care
mă macină şi să îmi
permită să mă întorc în casa
părintească, măcar să dorm
acolo“, povestea omul în ai cărui ochi
se putea citi durerea.
Îl priveşti şi poate la prima vedere
îţi imaginezi că nu merită
osteneala, apoi, de sub hainele zdrenţuroase
şi figura îmbătrânită de
suferinţă răsare un om citit, un suflet
care moare încet, încet, o fiinţă
umană care ar fi trebuit să aibă parte
de o viaţă decentă. Un om care nu
merită să meargă pe stradă
fără talpă la pantofi şi
înfometat.
Din spusele sale am aflat că, odată ce
fabrica la care muncea s-a închis a rămas
în şomaj. A cheltuit
împreună cu familia toţi banii, iar
apoi cele mai apropiate fiinţe, fiul şi tata,
au hotărât să îl scoată din
casă şi astfel… fără un loc de
muncă, bolnav şi abandonat s-a transformat,
după cum spune chiar el, dintr-un doctor în
aeronautică într-un
„boschetar ordinar“.
Anca Preda
[email protected]