Pensionarii: poate cea mai încercată categorie socială şi cu siguranţă cea mai umilită. De mai bine de trei ani de zile bunicii noştrii bat la zeci de uşi ca să obţină adeverinţele salvatoare, adeverinţe ce le-ar putea aduce câţiva lei în plus la pensie.
Sute de pensionari au decis să se lupte cu Casa de Pensii în faţa instanţei din 2005 până azi. Însă după cum chiar ei spun, lupta va fi în zadar. Niciodată nu vor învinge sistemul. După 30-40 de ani de muncă, oamenii află cu dezamăgire că pensia lor nu se va mării sau că vor primi 10-20 de lei în plus.
Casa de Pensii Caraş-Severin susţine, prin vocea dnei Manuela Maliţa, director adjunct, că lucrurile stau foarte bine doar că „domniile“ lor, funcţionari muncesc foarte mult. Chiar aşa să fie?
În judeţul nostru, peste 36.000 de pensionari au solicitat, prin cerere scrisă, Casei de Pensii Caraş-Severin, re-recalcularea pensiei. Săptămânal la CJP se primesc peste 200 de cereri de recalculare a pensiei.
Până în momentul de faţă angajaţii Casei de Pensii Caraş-Severin au reuşit să soluţioneze peste 32.000 de asemenea cereri, însă cozile de la poarta CJP sunt încă nerezolvate…