După câteva zile pline de
întâlniri în
Capitală şi o altă zi
plină de şedinţe, sănătatea a
răsuflat uşurată marţi
după-amiază, când lucrurile au
început să intre pe făgaşul
firesc.
Ultima şi marea dilemă a medicilor de
familie – sau, mai exact, a
reprezentanţilor acestora –, care a
constituit piatra de poticnire la semnarea contractului
cadru, a fost, de fapt, nimic altceva decât o
găselniţă, mai veche decât
istoria, prezentă în toate contractele din
ultimii ani. Şi anume aceea prin care medicul de
familie culpabil că a dat trimiteri sau
reţete unor persoane care nu sunt asigurate, este
obligat să suporte contravaloarea serviciilor
prestate sau a medicamentelor acordate acestora.
Este adevărat că noul contract cadru aduce o
serie de modificări, privitoare la acordarea de
compensate – chiar în sensul sporirii
numărului celor acordate în regim de 90%
– şi la introducerea unor formulare unice.
Vom reveni.
Antoniu Mocanu
