„Nu putea face politica Guvernului decât un
om al partidului“, a afirmat, ieri,
prefectul Octavian Ţunea, la
instalarea în funcţie a noului inspector
şcolar general, Nicolae
Grindeanu.
Nici atmosfera în sine nu te lăsa
să-ţi dai seama dacă era o
şedinţă de partid, de dinainte de ’89,
sau instalarea noului şef al ISJ, la care au
participat reprezentanţi ai grupărilor
politice din care fac parte fosta şi actuala
conducere a Inspectoratului.
Clarificarea a fost făcută de prefect, care a
precizat că schimbările din şefia
instituţiilor deconcentrate este necesară,
pentru ca oamenii din teritoriu să poată
lucra mai bine cu cei de la centru.
Iar Nicolae Grindeanu ne-a asigurat că
performanţa este cheia acţiunilor pe care le
va întreprinde în calitate de şef al
ISJ, care vor fi centrate pe
managementul educaţional şi pe problemele de
conţinut.
Deşi a fost instalt noul şi unicul şef
al instituţiei, Boris Vatzulik,
fostul „general“, şi cei doi
adjuncţi ai săi, ne-au băgat din nou
în ceaţă, contestând deciziile
ministerului în justiţie.
Fosta echipă a ISJ, formată din Boris
Vatzulik, şi cei doi adjuncţi,
Bianca Stanciu şi Paul
Şuşoi, au ţinut să le
mulţumească tuturor celor din Inspectorat
şi dascălilor din judeţ, cu care au
colaborat foarte bine, şi au precizat că nu
au nimic cu noul inspector şcolar general.
Problema este, însă, una de procedură.
Astfel, numirea noului şef al ISJ, care a fost
transmisă prin faxul instituţiei vineri, 27
martie, şi care era emisă cu o zi
înainte, nu era precedată şi nici nu
făcea referire la vreo demitere. Destituirile au
ajuns abia miercuri, în jurul orei 12, deşi
erau datate în 26 martie.
În plus, prin ordinele de destituire, ministrul
Educaţiei ia de fapt act de o demisie
colectivă. Vechea conducere spune că un
asemenea act nu există, fiind vorba, potrivit
Biancăi Stanciu, de un document în care se
arăta: „Conducerea actuală
îşi manifestă disponibilitatea de a
preda prerogativele puterii unei noi echipe de
conducere numite de actuala coaliţie de
guvernare“.
Antoniu Mocanu
