Din păcate, în Zorlenţu Mare există şi altfel de probleme: obţinerea de finanţări pentru proiectele depuse.
Conform primarului Viorel Işfan: „Am depus un proiect pentru apă şi canalizare în comună de două ori. De fiecare dată a fost respins deoarece nu am primit un punctaj suficient de mare. Nu avem mulţi locuitori, iar gradul de sărăcie nu e ridicat pentru că oamenii au case, terenuri, utilaje. Vom încerca din nou şi în această primăvară“.
O altă situaţie neplăcută a intervenit la şcoala din comună. „În urmă cu câteva luni am început un proiect pentru reabilitarea şcolii, în valoare de şapte miliarde. Până acum am cheltuit doar un miliard însă totul e blocat. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla după finalizarea bugetelor“, a concluzionat primarul.
