Însă, trecând peste orice, Tăriceanu are dreptate când spune că nu avem banii necesari să majorăm cu 50% salariile tuturor bugetarilor. Şi atunci îi vom vedea ieşind în stradă pe profesori care să le strige în faţă doctorilor, poliţiştilor sau funcţionarilor publici „pentru VOI nu există bani”?
Traian Băsescu şi-a motivat decizia prin faptul că legea este constituţională şi respectă obligaţiile internaţionale asumate, încadrându-se în special în obiectivele Strategiei Lisabona. Sindicatele din învăţământ sunt mulţumite. Liderii sindicatelor profesorilor din judeţ, Maria Zvarici şi Carmen Rugină, susţin că se aşteptau la o asemenea decizie. Pentru lefurile mari, dascălii au promis calitate.
Preşedintele consideră că: „dacă s-au putut găsi fonduri pentru administraţiile locale, bani îndreptaţi în opinia şefului statului în mare către «clientela politică», se pot găsi bani şi pentru profesori“.
Însă stranie coincidenţă că tot acest scandal a apărut cu puţin timp înaintea alegerilor, nu? Guvernul trebuia discreditat, pus într-o situaţie imposibilă. Oricine se opunea majorărilor îşi condamna la moarte cariera politică. Nu contează că în criza financiară actuală orice pas trebuie calculat de zece ori; nu contează că economia noastră, care de-abia a ajuns la un echilibru fragil riscă să fie aruncată iar în epoca bancnotelor cu mulţi de zero. Oamenii nu vor, nu pot să înţeleagă de ce „aleşii” (şi chiar şoferii lor care le păzesc secretele) se lăfăie pe salarii enorme în timp ce ei de-abia au ce să mănânce.
Mingea a fost prinsă din zbor de cei ce merg pe muchia îngustă a lamei populismului, indivizi care, pentru a ajunge la guvernare, sunt dispuşi să sacrifice totul (evident, „totul” românului de rând, nu al lor…).
În campania care urmează îi vom vedea la faţă – vor ieşi să se laude că „NOI v-am dat salarii mai mari”. Important este să-i ţinem minte, pentru ca atunci când aceste salarii nu vor veni, să ştim să-i tragem la răspundere.
Tăriceanu ar putea liniştit să se spele pe mâini acum la sfârşit de mandat şi să spună, precum Ludovic al XV-lea, „După mine, potopul”.
În timp ce aceia de sub el se chinuie să ajungă pe „piscul” guvernării călcând peste români, premierul e deja acolo sus şi poate vedea ce moştenire e pe cale să lase următorului executiv.
Nu ţin partea lui Tăriceanu când spun că în aceste clipe dânsul este vocea raţiunii. Dacă face acest lucru e tot din motive politice. În ţara asta totul e politică. Toată această tevatură nu e de dragul nivelului de trai al românului, ci pentru numărul fotoliilor din Parlament.
Nina Curiţa