Avem în faţă cazul magistraţilor, cărora li s-au mărit substanţial lefurile, ca să judece mai drept, să nu fie expuşi tentaţiilor. Putem spune, astăzi, că avem o justiţie mai bună, mai corectă, mai „oarbă”? Nu putem. Justiţia din România rămâne oaia neagră a Raportului de ţară pe care ni-l întocmeşte Bruxelles-ul. La CEDO se repară anual sute de nedreptăţi, de judecăţi strâmbe la care au fost expuşi cetăţenii ţării.
La fel, în Poliţie, în serviciile secrete, în alte instituţii ale statului, în agenţiile guvernamentale – salarii mari şi exagerat de mari, dar o performanţă aproape invizibilă. Cine a sperat că un salariu „bine umflat” îi va feri pe beneficiari, pe cei care sunt plătiţi de la buget, de tentaţia de-a se lăsa mituiţi s-a înşelat amarnic. Corupţia a rămas în floare, România fiind o nedemnă fruntaşă în Uniunea Europeană.
La fel de iluzorie este aşteptarea unora că simpla majorare a salariilor, cu 50 la sută, în învăţământ, mâine-poimâine în sănătate, în administraţie etc. va conduce la ridicarea performanţelor în domeniile respective. De acord, o retribuţie bună poate constitui o motivaţie şi o condiţie necesară pentru o muncă de calitate, performantă. Dar nu este o condiţie suficientă, determinantă. Mai e nevoie de ceva. De ce, anume? De conştiinţa celui retribuit – cu toate segmentele aferente, constitutive, începând de la conştiinţa profesională şi terminând cu conştiinţa civică.
Îmi vine greu să cred că o majorare a retribuţiei cu 50 la sută, va face dintr-un profesor, peste noapte, un alt om decât a fost cu o zi înainte. Că un medic delăsător, o asistentă medicală indolentă, nepăsătoare în faţa suferinţei pacienţilor vor fi alţii decât cei care au fost ieri. Vor rămâne aceiaşi, în mod garantat. Pentru că unde nu există conştiinţa responsabilităţii, a lucrului bine făcut, unde nu există, dacă nu pasiune pentru meserie, măcar simţul datoriei, poţi arunca banii cu lopata, că tot degeaba. Ar avea efectul pe care îl are vărsarea unei găleţi cu apă în deşert.
Problemele noastre, ale românilor, slabele noastre performanţe, în toate domeniile, sunt consecinţa a două mari carenţe: nu avem o conştiinţă civică sănătoasă şi, doi, sistemul nu este suficient de coercitiv pentru a suplini tarele de la nivelul conştiinţei. Sistemul nu elimină „piesele” defecte. Se poate trăi, ca bugetar, foarte bine, şi fără performanţă, şi fără conştiinciozitate.
Şi dacă tot vorbim de conştiinţa civică, cel mai bun exemplu, pentru a-i arăta tarele, ni-l oferă sindicatele din sănătate, administraţie etc. care ameninţă cu greva generală şi pun presiune pe guvern ca să obţină şi pentru bugetarii din domeniile respective majorarea retribuţiilor tot cu 50 la sută. În ce context? Tocmai când criza economică este deja peste noi, când se aşteaptă concedieri în masă, când vreun milion de oameni vor ajunge şomeri. Nu este o probă indubitabilă a lipsei de conştiinţă? Este!
Tristan Mihuta