Fără îndoială, rezultatul alegerilor este aşteptat cu sufletul la gură de o întreagă planetă, de la ţările sud-americane devastate de criza economică până la iranienii care sapă sfidători gropi pentru posibilii invadatori. De viitorul locuitor al Casei Albe se leagă speranţele omenirii – el trebuie să alunge spectrele războiului, crizei economice, foametei.
Însă, ceea ce se uită e faptul că principala sa obligaţie va fi faţă de cei care l-au ales: cetăţenii americani, oameni care văd cum se prăbuşeşte în faţa lor mitul invulnerabilităţii financiare şi militare a Statelor Unite. Noul preşedinte nu va fi un Mesia, va fi un simplu om, pe umerii căruia va atârna o povară imensă.
Că va fi mai experimentatul, dar şi mai conservatorul John McCain, sau mai tânărul şi popularul Barack Obama, asta numai americanii o vor decide. Însă, efectele hotărârii lor se vor extinde, mai mult sau mai puţin, şi asupra celorlalte şase miliarde de oameni.
În comparaţie, alegerile de la noi par să se desfăşoare sub deja obişnuitul spectru al lipsei de interes a alegătorilor. Am ajuns să ne preocupe mai mult cine va reprezenta SUA la Casa Albă decât cine va reprezenta Caraş-Severinul la Palatul Parlamentului…
Vedem cum apar primele semne ale crizei economice şi în România. Şi mai vedem, în loc să găsească soluţii pentru redresarea situaţiei, cum politicienii noştri se pierd în certuri inutile, sau, mai rău, de dragul populismului ieftin, promit lucruri pe care nici ei nu le cred.
Şi atunci mai e de mirare că ne îndreptăm privirile şi speranţele către SUA? Dezamăgiţi de ce se întâmplă aici aşteptăm miracole de la alţii. Iar atunci, în loc de Seara Tuturor Sfinţilor (adică renumitul Halloween), sărbătorim Seara Tuturor Speranţelor.
Încă o dată, ca şi după cel de-al doilea război mondial, aşteptăm salvarea de la americani. Numai că acum nu mai suntem singurii care fac asta.
Nina Curiţa