Când sportivului i se strecoară în minte gândul parşiv că s-ar putea să clacheze, că nu mai are energie. Mobilizându-se – şi având exerciţiul mobilizării -, sportivul trece peste acest moment, peste acest „punct mort” şi găseşte în sine resurse nebănuite, care-l duc la performanţă. Prin urmare, efortul fără suport psihic este un nonsens.
Ce-mi veni cu punctul ăsta „mort”? De vină este mentalitatea noastră, a românilor. Îi privesc pe politicienii noştri şi am impresia că abia aşteaptă să se dea ca sigură pentru aderare data de 1 ianuarie 2007, ca să se relaxeze. Încă un pic de efort şi apoi putem să ne vedem de altele.
Or, noi nici măcar nu ne-am prea ambalat, darmite să ne fi ieşit în cale „punctul mort”! Problema noastră, una generală, ce ţine de educaţie, de mentalitate, este aceea că noi nici măcar n-am întâlnit, în toată istoria, un „punct mort”, pe care să-l trecem scrâşnind din dinţi. Nu, nu este în fire să ne mobilizăm, să urcăm spre vreun „punct mort” al efortului, darmite să-l mai şi depăşim!
Când vom învinge pentru întâia oară un „punct mort”, vom putea spune că ne-am născut a doua oară, că din acel moment începem o altă istorie. Până atunci, alergare uşoară, nicidecum una care să ne pună limitele la încercare.
Tristan Mihuţa