Ajutorul financiar acordat din bugetul statului, prin Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale, urmăreşte implementarea normelor europene de mediu.
În cazul societăţii reşiţene, iniţiativa vizează implementarea sistemului de management de mediu (etapă parcursă deja), reducerea nivelului de noxe prin montarea unor instalaţii pentru tratarea emisiilor de la cuptoarele de turnare (în derulare), precum şi certificarea sistemului de management de mediu (care trebuie realizată în vară).
