Caraş-Severin, Romania


Aflat în pragul desfiinţării,
datorită problemelor financiare, cu datorii destul
de mari, Metalul Bocşa, unul dintre cluburile
sportive de tradiţie ale judeţului, pare
să fi depăşit încă un moment
critic.


Pentru că, la apelul disperat al conducerii
acestuia, omul de afaceri Marius Cârpan a
acceptat să susţină şi în
continuare echipa de fotbal. „A fost o
întâlnire de aproape trei ore, în
cadrul căreia a discutat şi cu fiecare
jucător în parte, ne-a declarat Alexandru
Laszlo, preşedintele clubului. Nu exagerăm cu
nimic dacă afirmăm că domnul Marius
Cârpan este salvatorul fotbalului bocşean.
Dacă nu ar fi fost dânsul, nu mai aveam nici
o şansă să ne continuăm
activitatea“.


Astfel, din discuţiile purtate cu Alexandru
Laszlo, am mai reţinut că fotbaliştii
bocşeni se vor reuni miercuri, 4 februarie a.c.,
ora 10.00, la Stadionul „Metalul“, sub
comanda antrenorilor Ioan Talpeş şi Gică
Mărgineanţu. Şi că vor urma un
program de reacomodare la efort, iar din 15 februarie
a.c. vor efectua un stagiu de pregătire, de zece
zile, la Băile Herculane.


Marius Moraru


[email protected]