Caraş-Severin, Romania

Jurnal CS: S-a încheiat şi pentru Clubul Sportiv Şcolar un acompetiţional 2008 în care rezultatele sportivilor au fost bune. Cum caracterizaţi anul 2008?

Ioan Stan: Da aşa este. A fost un an bun, în care sportivii legitimaţi la C.S.Ş. Reşiţa au avut rezultate bune, câţiva dintre ei fiind cooptaţi în loturile naţionale. Mă refer la secţia de gimnastică artistică, gimnastică ritmică sau lupte, dar şi celelalte secţii ale clubului au avut sportivi care au urcat pe podium la competiţiile naţionale şcolare la care au participat. Putem spune că a fost un an bun. La nivelul clubului s-au obţinut 45 medalii de aur, 36 de argint şi 44 de bronz. Am putut asigura stagii de pregătire de vară şi de iarnă pentru sportivii de perspectivă de la toate secţiile.

Jurnal CS: Care au fost satisfacţiile cele mai mari ale clubului, care au fost performanţele cu care C.S.Ş. Reşiţa se mândreşte?

I.S.: La toate secţiile am înregistrat o ascensiune, la atletism a confirmat din nou Iosefina Purda, din spate a venit puternic Alfred Loba. Din păcate Giani Ianoşi a suferit o accidentare astfel că participarea lui în concursuri nu a fost posibilă, dar am speranţe că secţia de atletism va confirma din nou în acest an. Secţia de fotbal este prin C.S.Ş.- Berzobis, grupa de copii 1991, campioană de toamnă dar aşteptăm ca şi grupele de începători să participe şi să confirme în acest an. Micuţele gimnaste au avut o evoluţie bună, de departe Diana Văleanu fiind cea mai mare speranţă a gimnasticii ritmice naţionale şi poate chiar să se califice la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, iar prin revenirea din concediul de maternitate al antrenoarei Luminiţa Laţcu sperăm ca şi celelalte sportive să îi calce pe urme. Pentru secţia de gimnastică masculină, cooptarea în lotul naţional de juniori de la Bistriţa a lui Daniel Rădeanu şi Andrei Groza a fost o reuşită mare, o muncă titanică depusă de antrenori. Iar juniorii de categoria a II-a şi a III-a vin şi ei puternic din urmă. La fel s-a întâmplat cu înotul şi cu luptele, ale căror rezultate şi ale căror participări la concursurile internaţionale au fost benefice atât clubului cât şi experienţei personale pentru fiecare dintre ei.

Jurnal CS: Printre atâtea satisfacţii există şi regrete, insatisfacţii?

I.S.: Da am putea să spunem că regretăm faptul că din păcate şi în sport au început să apară interese. Mă refer aici la pretenţii financiare mai mari atât din partea sportivilor cât şi din partea unor părinţi. Din păcate nu doar la Reşiţa, sportul a început să nu mai fie făcut doar din plăcere şi doar pentru sănătate. Dacă nu este mulţumit, un sportiv va pleca fără regrete spre un alt club care îi va oferi o renumeraţie mai mare.

Jurnal CS: Pentru anul 2009 care sunt obiectivele stabilite?

I.S.: Este mult prea uşor să stabileşti obiective şi mult prea greu să le obţii. Dar sperăm ca şi în acest an sportivii de la C.S.Ş. Reşiţa să continue ascensiunea, mai ales că putem spune că baze sportive avem dintre cele mai bune, antrenorii sunt alături de sportivi de fiecare dată. Trebuie doar ca să confirme încrederea pe care le-o acordăm. Deasemenea suntem bucuroşi că fostul schior de performanţă, Mihai Găliceanu, participant la J.O. de la Torino şi-a exprimat dorinţa de a sprijini şi de a ajuta secţia de schi să renască şi să obţină rezultate.

Jurnal CS: Vă mulţumim şi vă dorim mult succes!

Carte de vizită

Ioan Stan
Data şi locul naşterii: 14 martie 1950, Caransebeş (Caraş-Severin)
Stare civilă: căsătorit, trei copii
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Masterat.
Activitate profesională: Profesor de Educaţie Fizică, specializarea volei şi handbal.

Camelia Giuca

[email protected]