Acum câţiva ani, când acest fenomen era în floare, eram, la propriu, copleşiţi de manele. Indiferent de post, indiferent de oră, vedeam interviuri cu manelişti, reality-show-uri cu familiile lor, până şi la ştiri puteam să ne „delectăm” cu ultimele noutăţi maneliste.
Ba chiar, aveam şi posturi TV specializate pe două genuri de asemenea „cultură” – telenovelele şi manelele. Nu mai amintesc de spectacole, ale căror afişe erau suprasaturate de „minori” minunaţi, sortimente de mezeluri sau fenomene meteorologice.
Apoi, brusc, fenomenul părea să-şi dea obştescul sfârşit. Se părea că scăpasem de indivizii care aruncau cu bani în televiziuni ca să-i vadă ţara pe sticlă cum se aruncă cu bani în ei pe la chefuri. Sau? Programul actual de revelion mă face să mă îndoiesc de acest lucru…
În schimb, dacă la concertele de manele oamenii se călcau în picioare pentru un bilet, prin sălile de teatru bate vântul. În Reşiţa nu mai avem nici un cinematograf funcţional. Spectacolele la care sunt invitaţi monştri sacri ai culturii româneşti se anulează din lipsă de spectatori. Iar atunci când totuşi există public, senzaţia dominantă e una de plictiseală, de parcă ar fi venit acolo din obligaţie, pentru a părea şi ei… „cultivaţi”.
Poate e de vină şi schimbul de generaţii. Artiştii adoraţi de către părinţii noştri nu mai sunt interesanţi acum, deci nu mai avem nici o obligaţie, în afară de cea morală, ca să-i respectăm, pe ei şi munca lor.
Însă, banii şi duşmanii prezintă mai mult interes decât oamenii care au lăsat cu adevărat ceva în urma lor. Deci, un Revelion fericit alături de manele, telenovele şi ştiri senzaţionale. Fără număr, fără număr!
Nina Curiţa