Caraş-Severin, Romania

Unul dintre pilonii de bază pentru obţinerea performanţei este bineînţeles antrenorul, care alături de tot staff-ul poate aduce un sportiv pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Din păcate, de multe ori, lipsa unui antrenor sau înlocuirea lui poate duce la diminuarea performanţelor unui sportiv. Este şi una dintre problemele cu care, până la această dată, se confruntă Clubul Sportiv Şcolar din Reşiţa.

În aşteptare

Cea mai mare problemă rămâne însă Secţia de Atletism, unde din păcate cei doi antrenori care până nu demult îşi desfăşurau activitatea la club, au preferat să-l părăsească, fie prin plecare (prof. Mihai Dumitru), fie prin detaşare (prof. Cornel Moruţ). Prof. Ioan Stan aşteaptă încă venirea unui şef de catedră, dar va menţine şi colaborarea cu Gabriela Tobă.

La Secţia de Fotbal, cele două posturi sunt acoperite de către Ion Copocean şi Teodor Negrea, fiecare cu câte două grupe, una de începători şi una de avansaţi, în timp ce Catedra de Gimnastică dispune de şase antrenori: Virgil Achim (şef de catedră), Ion Balinţ, Robert Bălan, Cristian Kreiter, Mihaela Rugaci, şi Laurenţiu Borcean, fiecare dintre ei având câte o grupă de începători şi una de avansaţi.

Este grupa cu cea mai mare performanţă, asta dacă este să facem referire şi la Ovidiu Buidoşo, componentul lotului olimpic care participă la JO de acest an, de la Beijing, gimnast care şi-a început şi continuat cariera la CSŞ Reşiţa. Din păcate la Secţia de Gimnastică ritmică, unde Luminiţa Laţcu, Daniela Tîrba şi Graţiela Goian îşi desfăşoară activitatea, una din problemele cu care se confruntă este lipsa unui spaţiu de antrenament specific. Dacă în prezent graţioasele gimnaste se antrenează în diferite săli, prof. Ioan Stan face eforturi pentru obţinerea unei săli permanente.

Pregătiri intense
În ceea ce priveşte înotul, aici activează cinci antrenori: Marius Creţean (şef de catedră), Mihai Popilian, Carla Troner, Adina Schuster şi Cecilia Micu. Nu putem să nu amintim în acest context şi Secţia de Lupte a CSŞ Reşiţa, cu cei doi antrenori Adrian Dacica şi Ilie Ene, care an de an alături de sportivii lor aduc Reşiţei numeroase medalii.

Ultima secţie, dar nu cea din urmă, este Secţia de Schi fond, unde prof. Adela Molnar pregăteşte intens sportivii pentru competiţiile din sezonul 2008/2009.

Camelia Giuca

[email protected]