Caraş-Severin, Romania

Cu ocazia verificării solicitărilor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul agricol zootehhnic, la bovine şi ovine-caprine, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a constatat o serie de nereguli.

Cele mai frecvente dintre acestea au fost legate de completarea eronată a cererilor de sprijin, respectiv trecerea incorectă a codului de exploataţie sau a numărului de identificare a animalelor, şi neconcordanţa dintre datele din baza naţională de date (Registrul Naţional al Exploataţiilor) şi animalele existente la faţa locului.

Potrivit regulamentelor europene, trebuie efectuat un control administrativ pentru toate cererile depuse, atât pentru specia bovine, cât şi pentru specia ovine-caprine. În plus, pentru ovine-caprine, este obligatoriu un control si un supracontrol, la faţa locului. În cazul României, controlul pe teren trebuie efectuat în proporţie de 100% din efectivul solicitat la plată, pe durata aplicarii schemei de plata.

Menţionăm că anul trecut, controlul pe teren s-a efectuat pe un eşantion de 40%, faţă de unul de 10%, verificat în 2007, urmând ca, în 2009, să fie controlate jumătate din cazuri.

Anual, din eşationul extras pentru controlul la faţa locului, s-a efectuat şi un supracontrol, în procent de 10% din cazurile supuse controlului.
Anul trecut, ţinând cont de creşterea numărului de cereri şi a numărului de animale pentru care s-a solicitat prima pe cap de animal faţă de anul precedent, APIA a încheiat un acord de delegare cu Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), potrivit căruia personalul de la APIA să efectueze controlul la faţa locului pentru ovine-caprine. Supracontrolul a fost efectuat de catre inspectorii Agenţiei.

Antoniu Mocanu

[email protected]