Caraş-Severin, Romania

Ministerul Administraţiei şi Internelor depune eforturi susţinute pentru atingerea unui nivel înalt de deschidere, transparenţă şi apropiere faţă de societatea civilă, scopul fiind eficientizarea activităţilor întreprinse prin transformarea populaţiei într-un partener real şi activ al instituţiei noastre. În prima junătate a anului 2006 au fost primite în audienţă peste 132.000 persoane, aproape dublu faţă de perioada similară a anului precedent, fapt ce demonstrează că încrederea oamenilor în capacitatea M.A.I. de a le soluţiona problemele a crescut semnificativ.

Petiţii de la cetăţeni
De asemenea, în semestrul I 2006, la nivelul M.A.I. au fost înregistrate aproximativ 270.000 petiţii, cu peste 51.300 mai multe, din totalul petiţiilor înregistrate, 66% au fost cereri diverse, 31,8% au reprezentat sesizări privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva persoanei sau proprietăţii, iar 2,2% au fost reclamaţii împotriva cadrelor. Pentru continuarea în acelaşi ritm şi realizarea dezideratului dorit – apropierea de cetăţeni – Ministerul Administraţiei şi Internelor a prevăzut, în noua formă a site-lui propriu – www.mai.gov.ro – link-uri speciale pe această temă. De asemenea, din dorinţa de a răspunde cu operativitate nevoii de informare a cetăţenilor, pe pagina de web a Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost afişate numerele telefoanelor tip tel – verde, respectiv 0800.800.624 – pentru relaţii cu publicul şi 0800.806.806 – pentru sesizarea actelor de corupţie.

Anca Preda