În acest sens, în îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliţia Comunitară cooperează cu Poliţia Română şi cu alte instituţii ale statului, precum şi cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii.
În baza acestor prevederi, dar şi ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea populaţiei, începând de vineri, 22.09.2006, pe parcursul week-end-urilor, poliţiştii comunitari vor forma patrule mixte împreună cu poliţiştii Secţiei 2. Misiunea acestora va fi descurajarea celor care intenţionează să încalce prevederile legale în domeniul liniştii şi ordinii publice, dar şi depistarea celor care comit fapte ce contravin legislaţiei în vigoare în zona Soarelui – Girocului. Pentru a semnala orice fel de probleme care intră în competenţa poliţiştilor comunitari puteţi apela non-stop la numărul 246.112.
Până la ora actuală, din luna martie a acestui an, aproape 600 de timişoreni au apelat acest număr pentru a face sesizări în special în domenii precum păstrarea curăţeniei pe străzi, prezenţa boschetarilor şi cerşetorilor în intersecţii, dar şi actele de comerţ stradal efectuate în condiţii ilegale şi neigienice. O dată cu sporirea numărului de agenţi de Poliţie Comunitară, patrulările efectuate de aceştia în cartierele Timişoarei se vor majora simţitor.
Sursa: Poliţia Comunitară
