Caraş-Severin, Romania

Biroul Federal al F.R. de Lupte a aprobat un lot de 17 sportive, coordonate de profesorii Adrian Dacica şi Aurel Cimpoeru, acesta din urmă de la Clubul de Lupte din Craiova. Printre luptătoare se regăsesc şi reşiţencele Diana Mudrag, Roxana Năstruşnicu, Cristina Atomoaiei şi Petronela Glinţa, chiar dacă aceasta din urmă este senioară (campioană naţională în 2005 şi medaliată cu bronz în 2006), tehnicienii contând pe experienţa ei, pe care o poate împărtăşi colegelor mai tinere.

De reţinut faptul că, în cadrul Centrului Naţional de Lupte feminin va fiinţa, în scurt timp, şi un Centru Olimpic, alcătuit din opt sportive, lotul nefiind încă definitivat.

În ceea ce priveşte programul de pregătire, prof. Adrian Dacica ne-a precizat următoarele: „Noi am stabilit un program cadru de pregătire, dar acesta va depinde de nivelul finanţării. Sigur, avem antrenamente dimineaţa, între orele 8-10, şi după-amiaza, între 16-18. Antrenamente complexe, cu accent, fireşte, pe exerciţiile specifice.“

Cu precizarea că, într-o ediţie viitoare vom aborda cu prof. Adrian Dacica şi alte aspecte legate de activitatea sportivelor, l-am rugat pe prof. Aurel Cimpoeru să ne mărturisească o primă impresie şi motivul pentru care a acceptat să vină la Reşiţa: „Eu urmăresc performanţa, aşa cum o face şi domnul Dacica. Am găsit aici condiţii foarte bune de pregătire. Din toate punctele de vedere: cazare, masă, antrenamente. Aşteptăm ca şi fetele să se adapteze programului impus.“ Georgiana Simion, de la Steaua Bucureşti, vicecampioană europeană de cadete în 2006, ne-a precizat: „M-am întors la Reşiţa, fiindcă mă simt la fel ca acasă. Tot una e. Acum sala este şi mai frumoasă. Vreau să vă spun că medalia de argint de la Istanbul se datorează pregătirii pe care am făcut-o la Reşiţa“.

La fel de entuziasmată a fost şi Alexandra Leuca, de la C.S. Deva, clasată pe locul al V-lea, la C.E. 2006, de la Istanbul: „Impresia mea, de când am venit, prima dată, la Reşiţa, deci nu de-acum, este aceea că aici se face cu-adevărat mare performanţă. Sunt mulţumită de tot, de condiţii, de antrenori. Nu exagerez cu nimic. Atmosfera la lot este foarte bună. Mă simt foarte bine aici.“

Marius Moraru