Caraş-Severin, Romania

Conform proiectului aprobat în unanimitate de consilierii locali, nivelul impozitelor şi al taxelor locale a rămas neschimbat, nefiind operată nici o majorare pentru anul viitor. La prima vedere, o veste bună, însă posesorii de autoturisme n-au nici un motiv să se bucure, pentru că noua modalitate de calculare a impozitului duce la sume considerabile.

Majorări importante

De anul viitor, impozitul se va calcula pentru fiecare grupă de 200 cmc sau fracţiune a acesteia. Ce înseamnă aceasta? Să luăm ca exemplu un autoturism cu capacitatea cilindrică între 1801 şi 2000 cmc. În acest caz, nivelul stabilit al taxei este de 15 lei pentru fiecare grupă de 200 cmc. În exemplul nostru, pentru autoturisme de 1801-2000 cmc, există 10 grupe de 200 cmc, ceea ce înseamnă că cetăţeanul care posedă un astfel de autovehicul va plăti 150 de lei (adică 15×10). Comparativ cu anul 2006, când impozitul era, pentru aceeaşi categorie, de 34 de lei, se constată o creştere de…341%!!!

La unele categorii însă majorarea va fi mai mică (68% pentru capacitate între 1001 şi 1200cmc, 96% pentru capacitate între 1201 şi 1400cmc, etc.), dar există şi situaţii în care creşterea impozitului va creşte cu 511%. Această majorare uriaşă se va înregistra la autovehiculele cu capacitatea cilindrică între 2001 şi 2200 cmc.

Reduceri…mici

Dacă mai adăugăm şi restul cheltuielilor (înmatriculare, întreţinere, taxe speciale) ajungem la concluzia că maşina va deveni într-adevăr un lux, de care puţini contribuabili oneşti vor putea beneficia. În fine, mai precizăm că bonificaţia pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijloace de transport datorat pentru întregul an este de 10% la persoane fizice şi de 5% în cazul persoanelor juridice. Pentru a beneficia de această reducere, contribuabilul trebuie să-şi plătească „dările“ până la data de 31 martie 2007.