7 iunie 1920, o zi neagră care a rămas în istoria industriei miniere din România. Acum 87 de ani, la mina din Anina, a avut loc cel mai cumplit accident de mină din istoria ţării noastre.
Cu şase ani mai înainte, la izbucnirea primului război mondial, autorităţile austro-ungare au decis ca materialele explozive ale minelor să fie mutate în subteran, pentru a le feri de atacurile aviaţiei inamice.
Un astfel de depozit a fost amenajat şi la mina din Anina, în apropierea puţului numărul 1, în mină, la o adâncime de 530 de metri. Ironia va face ca tocmai această măsură de siguranţă să ducă la un dezastru unic în Europa.
În urma victoriei românilor în luptele cu trupele lui Bela Kun din 1919, au fost confiscate cantităţi mari de explozivi. Astfel, la Anina au ajuns încă 3,2 tone de dinamită, aflată într-o stare avansată de deteriorare. Aceasta a fost depozitată în primăvara lui 1920.
În seara zilei de 7 iunie 1920, muncitorii din schimbul II aşteptau să fie schimbaţi de cei din următoarea tură, când, în jurul orelor 22.00, iadul s-a deschis deasupra lor. Patru explozii succesive în camerele de depozitare au trimis un val de gaze direct printre muncitorii ce aşteptau colivia. Numărul total al victimelor a ajuns la 217. Cel mai tânăr dintre ei avea numai 14 ani…
Victimele au fost îngropate în cimitirele Sigismund şi Celnic. Acum, la 87 de ani de la acest eveniment, gurile minelor din Anina sunt acoperite. Însă memoria acestor oameni nu a fost acoperită de uitare, decât de autorităţi.
Nina Curiţa