Caraş-Severin, Romania


Cu excepţia faptului că au fost efectuate
restructurări, tocmai pentru ca
autorităţile statului să definitiveze
acest proces…


Pentru a afla situaţia exactă a
societăţii şi stadiul privatizării,
am luat legătura cu reprezentanţii
Autorităţii pentru Valorificarea Activelor
Statului (AVAS), de unde ni s-a comunicat că
Moldomin nu mai este în subordinea lor, ci a
Ministerului Economiei, prin Oficiul
Participaţiilor Statului şi Privatizării
în Industrie (OPSPI). De la biroul de presă
al acestui minister, Jurnal de Caraş-Severin a
aflat că „la sfârşitul anului
2008, documentaţia pentru privatizarea
societăţii era în faza de finalizare la
AVAS“.


Însă, între timp, s-a schimbat
modificarea şi „documentele pentru
privatizarea societăţii vor fi preluate de
OPSPI, care va continua să se ocupe de
administrarea şi privatizarea acesteia“.


Deşi la sfârşitul anului trecut la AVAS
documentaţia pentru privatizarea SC Moldomin era
aproape de finalizare, nu s-a ajuns la nici un
rezultat, întrucât a apărut o
nouă problemă. Prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului 101/2006, OPSPI era
comasat prin absorbţie cu AVAS. SC Moldomin, care
era în subordinea Oficiului, intra astfel la
AVAS. Numai că, între timp, a apărut
Legea 308/30.12.2008, care respinge precedenta
ordonanţă.


Conform reprezentanţilor ministerului, în
momentul de faţă „Moldomin face parte
dintre aceste societăţi transferate la ME.
Documentele pentru privatizarea societăţii
vor fi preluate de OPSPI, care va continua să se
ocupe de administrarea şi privatizarea
acesteia“.


Într-o situaţie similară se află
şi Arsenal Reşiţa. Tot de la Ministerul
Economiei aflăm că „această
societate face parte din sectorul industriei de
apărare, şi, la fel ca şi în cazul
Moldomin, va fi transferată din portofoliul AVAS
în cel al OPSPI. În ultima perioadă,
Arsenal Reşiţa parcurge un proces de
restructurare. O hotărâre privind
privatizarea unităţii va fi luată
după parcurgerea tuturor etapelor
prevăzute“.


Deci, răbdare…