După ce asupra echipei Futsal Municipal
Reşiţa plana o anumită
nesiguranţă în ceea ce privea
imposibilitatea participării în play-out-ul
Ligii I de fotbal în sală, din cauza
problemelor financiare, iată că luminiţa
de la capătul tunelului pare să apară.
Asta după ce mare parte dintre jucătorii
echipei probabil că s-au săturat să
joace doar din plăcere sau să plece în
deplasări pe proprii bani.
După ce la începutul
săptămânii, antrenorul echipei, Carol
Gurgu şi Marius Smaniotto, preşedintele
clubului reşiţean, au avut o
întrevedere cu edilul municipiului Mihai
Stepanescu şi viceprimarul Cristian Panfil,
situaţia financiară a echipei
reşiţene pare a se fi aşezat.
Din discuţia avută cu Carol Gurgu, am
reţinut faptul că reprezentanţii
autorităţilor locale vin în sprijinul
F.M. Reşiţa, sprijinindu-i financiar:
„Banii care au fost alocaţi pentru
echipă ne sunt suficienţi pentru efectuarea
deplasărilor, a plăţii arbitrilor.
Într-un cuvânt suntem sprijiniţi
pentru a ne putea îndeplini obiectivul: acela de
a ne putea menţine în primul eşalon de
futsal“.
Următorul meci pe care F.M. Reşiţa
îl va susţine este duminică, 22
februarie, la Craiova, în Cupa României.
Camelia Giuca
