În perioada 21-28 februarie, de la ora 19, la
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea
„Salem” din Arad (str. Ştefan Augustin
Doinaş, nr. 36), sub genericul „Paşi
spre Isus”, are loc un program special de
prezentări biblice. Plecând de la premisa
potrivit căreia dezvoltarea unei cunoaşteri
şi relaţii personale cu Isus Hristos este
fundamentul trăirii creştine, programul
„Paşi spre Isus!” îşi
propune să ofere informaţia şi, de ce
nu, motivaţia de bază, necesare acestui
demers fericit.
Iată titlurile prezentărilor susţinute
de pastorul bisericii adventiste „Salem”,
Narcis Ardelean:• Secolul al XXI-lea va fi
religios!” (sâmbătă, 21
februarie); • „Capodoperă în
ruină” (duminică, 22 februarie); •
„Predica pierdută a lui Isus Hristos!”
(luni, 23 febuarie); • „Ce trebuie să
fac ca să fiu salvat?” (marţi, 24
februarie); • „Credinţa sau fapta?
Credinţa şi fapta!” (miercuri, 25
febuarie); • „Arsenalul biruinţei
creştine” (joi, 26 februarie); •
„Sfârşitul lumii: veste rea sau veste
bună?!” (vineri, 27 februarie); •
„Atenţie la contrafaceri!”
(sâmbătă, 28 februarie).
În cadrul programului vor exista, de asemenea,
momente de muzică şi poezie
creştină, rugăciuni de mijlocire şi
răspunsuri la întrebări.
V.F.
