„Cererea a fost foarte mare, însă
capacitatea noastră de a oferi locuinţe este
destul de redusă, singura posibilitate în
cazul blocurilor ANL fiind doar situaţiile de
decese, în urma cărora pot fi eliberate
apartamente”, a explicat viceprimăriţa
Biro Rozalia. Reprezentantul municipalităţii
a adăugat că speră să se continuie
construcţia locuinţelor ANL, următoarea
locaţie fiind cea de pe Calea Aradului, pentru
care urmează să fie încheiat contractul
de finanţare, iar ulterior se va trece la
licitaţia pentru execuţia lucrărilor. La
ora actuală, aproape 70 de familii orădene au
sentinţe de evacuare a locuinţelor, în
urma cererilor de retrocedare şi 130 procese
în instanţă au ca obiect revendicarea
unor imobile.
Malina Pop
